Monday, September 10, 2007

Preluarea Adobe nu a schimbat nimic in politica de HR

Salariile din IT sunt printre cele mai competitive din mediul privat, in special ca efect al valului masiv de investitori care au intrat recent pe piata. Un programator senior castiga intre 1.800 si 2.500 de euro, in timp ce salariul unui program manager variaza intre 2.000 si 4.000 de euro, spune Delia Blajan, human resources manager in cadrul Adobe Systems Romania.

Partea financiara nu este de ignorat intr-un astfel de job, insa exista si lucruri cel putin la fel de importante. "Satisfactia majora pentru un programator este sa-si vada numele pe un produs, sa poata spune ca a contribuit la ceva", spune ea.

Adobe a intrat pe piata locala anul trecut, cand a cumparat firma Interakt Online, fondata de doi tineri romani, achizitie estimata la aproximativ 20 de milioane de euro. Desi ar fi fost de asteptat ca preluarea de catre gigantul mondial de software sa "zdruncine" putin compania cu capital romaneasc, Delia Blajan spune ca nu s-a schimbat nimic esential in politica de resurse umane a firmei."Nu suntem inca foarte cunoscuti si nu suntem 'top of mind' in Romania, iar unul dintre obiectivele noastre pe termen scurt este sa ne facem cunoscuti pe piata fortei de munca. Vrem ca lumea sa stie ca Adobe a intrat in Romania si acest lucru este o provocare pentru noi", afirma Blajan.

Daca la momentul achizitiei de catre gigantul american, Interakt avea 32 de angajati, in prezent, pentru Adobe Systems lucreaza in Romania 55 de oameni. Iar pentru anul acesta sunt deschise 20 de pozitii. "Nu ne dorim sa fim cea mai mare companie de soft, vrem sa fim recunoscuti pentru calitatea echipei", spune managerul de resurse umane.Astfel, la un ritm de crestere de aproximativ 100% anual, Adobe va ajunge pana la sfarsitul anului viitor la 140 de angajati pe piata locala, iar pana la finele lui 2009, la 250.

Ca o consecinta la planurile de recrutare, compania a demarat la 1 iulie o campanie media de "employer branding" prin amplasarea a patru panouri la metrou, in zonele puternic traficate. Campania este extrem de targetata, intrucat anunturile de angajare sunt scrise intr-un limbaj de programare, iar rezultatele nu s-au lasat asteptate: procentul de crestere a numarului de CV-uri primite dupa rularea campaniei de branding a fost de 40%. Aceasta modalitate de recrutare prin intermediul bilboard-urilor de la metrou vine in completarea anunturilor de pe site-urile de recrutare.

"Solutia cu publicitatea la metrou ne-a permis atingerea unui 'pool' de potentiali candidati mult mai mare. Noi nu ii targetam doar pe cei care isi cauta activ un loc de munca si acceseaza frecvent site-urile de joburi. Cautam cei mai buni profesionisti care, desi nu isi cauta de lucru din motive diferite, ar fi interesati de oportunitatea unui job la Adobe Romania. De asemenea, in strategia noastra de 'employer branding' ne-am bazat mult si pe 'world-of-mouth', pe crearea unor mesaje virale care sa fie transmise din vorba in vorba", spune Blajan. Procesul de recrutare este destul de lung si poate dura pana la trei saptamani, timp in care au loc interviuri cu recruiterul, teste de engleza, logica, interviuri tehnice, interviuri cu HR managerul si cu managerul direct.

"Ne gandim sa introducem ca proba eliminatorie jocul de ping-pong", spune zambind Delia Blajan. Ea adauga ca in cadrul procesului de recrutare exista si un eveniment informal. "Scoatem potentialii angajati din birou, ii ducem la masa, pentru a schimba informatii intr-un cadru mai relaxat."

In anumite cazuri, pentru anumite pozitii, se lucreaza si cu biroul din State, astfel ca recrutarea poate insemna si un interviu telefonic cu un manager Adobe de peste Ocean. La final, echipa de interviu, compusa din recruiter, managerul de resurse umane si managerul direct, se reuneste si ia o decizie. Apoi se merge la faza de ofertare. In acelasi timp, recomandarile sunt o modalitate de recrutare eficienta si foarte folosita in cadrul companiei. "In luna in care candidatul propus este recrutat, angajatul care a facut recomandarea primeste 400 de euro bonus", explica Delia Blajan. Din cei 55 de angajati cati are Adobe Romania in prezent, unul lucreaza pe vanzari, doi pe HR, o persoana se ocupa de partea financiara, iar cinci sunt stagiari. Restul de 46 de angajati lucreaza pe engineering, pe pozitii de programatori si quality engineers.

Care este profilul candidatului pentru un job la Adobe? "Este un geek (pasionat de tehnologie - n.r.), potential castigator al olimpiadelor de matematica sau fizica, vorbitor de engleza, spune Blajan, care adauga ca media de varsta in cadrul Adobe Romania este 26 de ani.O alta componenta in procesul de recrutare este blogul companiei, unde candidatii pot afla informatii despre echipa si proiectele acesteia. "Este un mediu virtual informal si nu reflecta o structura corporatista", afirma HR managerul Adobe.In companie exista trei tipuri de traininguri corporate, oferite de Adobe US, la care se poate inscrie orice angajat: de dezvoltare, tehnic, de management si leadership. De asemenea, exista si traininguri locale, specifice pentru nevoile identificate la nivelul fiecarei tari.

Una dintre cele mai interesante componente ale pachetului salarial este un program numit "education reimbursement", care permite acoperirea unei nevoi individuale a unui angajat, pentru care nu se poate organiza un training. Forma de instruire in acest caz este agreata impreuna cu HR managerul, angajatul isi plateste trainingul, iar la final, Adobe ii ramburseaza banii. Poate fi un MBA, un master sau, pur si simplu, un curs de formare. Trebuie insa sa demonstrezi ca programul te va ajuta in jobul tau. Cu o singura conditie: suma sa se incadreze in 10.000 de lei pentru un angajat pe an, adica aproximativ 3.000 de euro.

Salariul de baza se stabileste in functie de piata locala. "In luna octombrie, inainte sa inceapa perioada de evaluare, cumparam survey-uri salariale de pe piata si alegem sa platim la quartila superioara a intervalului salarial din domeniul nostru. Pentru fiecare pozitie exista un 'range' salarial stabilit obiectiv. Tinem foarte mult la echitate interna", explica Blajan.Managerul de resurse umane caracterizeaza pachetul de beneficii oferit de companie drept "exotic". "Salariul de baza reprezinta doar o componenta. Candidatii nostri trebuie sa ia in considerare intregul pachet".Fiecare angajat primeste la angajare un numar de actiuni si un numar de optiuni Adobe, companie listata pe bursa de la New York (NASDAQ), care devin disponibile gradual, cate 25% pe an, in cadrul unui program de fidelizare care se intinde pe patru ani.

Pe langa actiunile si optiunile primite la angajare, dupa perioada de evaluare (care incepe in noiembrie si dureaza patru luni), angajatii mai primesc optiuni si actiuni care sunt disponibile pe loc.
La fiecare trei luni, angajatii primesc, in medie, 10% din salariul pe trei luni, ca parte a unui program de "profit sharing". La toate aceste beneficii se adauga cele clasice cum ar fi asigurarea medicala, de viata sau tichetele de masa. De asemenea, o data pe an angajatii Adobe merg la sediul companiei din San Jose (California), unde petrec o saptamana sau doua.

Managerul de HR spune ca principalul efect al investitiilor in retentie este fluctuatia nula. "Din noiembrie 2006 nu am avut fluctuatie voluntara", spune ea.Un recruiter care lucreaza in acest domeniu trebuie sa inteleaga un CV in IT, insa CV-ul nu-ti da toate informatiile de care ai nevoie. In aceste conditii, feed-back-ul de la departamentul tehnic este extrem de important. Desi nu are background tehnic, Delia Blajan a facut si ea o data programare. "Era un modul de intranet, care a inceput cu partea de HR, pe care am realizat-o eu", spune ea.

Sursa: http://www.profesiionline.ro/

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)