Despre iubire cu părintele arhim. Teofil Pârâianu

Parcurgând cuvintele pline de înţelepciune ale marelui nostru duhovnic Teofil Pârâianu, am rememorat şi una din discuţiile acestuia cu tinerii privitoare la tema iubirii. Spunea părintele: Sfântul apostol Pavel spune: "dragostea rabdă îndelung, este plină de bunatate, nu ştie de pizmă, nu se laudă, dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, dragostea niciodată nu piere. Prin urmare cel ce iubeşte are toate acestea: şi răbdare, şi bunătate, şi dreptate, şi adevăr, şi nădejde, toate acestea sunt cuprinse în iubire."

"Aşadar aceste două lucruri să le aveţi în vedere: credinţa lucrătoare în iubire, credinţa şi iubirea, credinţa unită cu iubirea, iubirea manifestată de credinţă, iubirea întemeiată pe credinţă. Aceste lucruri trebuie să le aveti în vedere de la tinerete pâna la batrânete. Iubirea este fericire. Sa stiti ca cineva care iubeste e fericit. E bine sa cautam iubirea pâna la masura aceea sa ne trasportam unii pe altii din afara înauntru, sa ajungem sa ne trasportam unii pe altii în noi. Despre Dumnezeu se spune ca este iubire, si ca orice iubire, iubirea lui Dumnezeu trasfera în iubire, adica noi suntem iubiti de Dumnezeu si primiti în Dumnezeu. La fel si noi trebuie sa avem iubire fata de Dumnezeu si asta înseamna ca Dumnezeu vine în noi, îl purtam în noi. Poeta Zorica Latcu a scris o poezie intitulata "Te port în mine" cu ideea aceasta ca atunci iubesti pe cineva când îl porti în tine. Si zice asa:

"Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,

Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,

Te port în trup, în sânii albi şi grei,

Cum poartă rodia samânţa ei.

Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,

Un cântec vechi, cu crai din Rasarit.

Şi port la gât, nepreţuit şirag,

Strânsoarea cald-a braţului tău drag.

Te port în mine tainic, ca pe-un vis,

În cer înalt de noapte te-am închis.

Te port lumină rimenă de zori,

Cum poartă florile mireasma lor.

Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.

O poamă aurita de smochin,

Te port în braţe, horbote subţiri,

Mănunchi legat cu grija, fir cu fir.

Cum poartă floarea rodul de cais,

Adânc te port în trupul meu şi-n vis."

"Prin urmare, adevărata iubire aduce în fiinta celui care iubeste pe cel pe care îl iubeste: pe Dumnezeu, pe oameni, pe parinti, pe prieteni, pe cunoscuti, pe toti cei catre care ne este iubirea, îi aducem în sufletul nostru si îi purtam în noi. Un cuvânt de la Sfântul Munte zice asa: inima mea nu are decât intrari, iesiri nu are, cine a intrat odata în inima mea nu mai poate iesi de acolo pentru ca inima mea nu mai poate iesi de acolo pentru ca inima mea nu are decât intrari nu are si iesiri.

La tinerete omul e propriu pentru iubire, însa demulte ori e propriu pentru o iubire egoista. Trebuie să avem iubirea asa cum o are în consideratie Dumnezeu, adica, o iubire care ne fericeste si o iubire care fericeste pe cei din jurul nostru. Eu ma bucur de aceasta întâlnire, de faptul ca ati petrecut câteva zile la manastire, ma bucur ca ati luat parte la sfintele slujbe cu noi, ma bucur de aceia dintre voi care v-ati spovedit, ma bucur de preocuparile pe care le aveti, dar va atrag atentia: Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în viata noastra, pe primul plan al existentei noastre, întâi e Dumnezeu si apoi omul, Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în inima noastra, daca nu-i pe primul loc nu-i pe locul care i se cuvine. Credinta în Dumnezeu este o credinta despovaratoare, o credinta care ne ajuta sa ocolim lucrurile rele, credinta trebuie sa fie unita cu iubirea, sa fie lucratoare în iubire, dupa cuvântul: de a-si avea credinta atât de multa încât sa mut si muntii, daca nu am iubire nimic nu sunt, n-am nici o valoare."