Friday, October 3, 2008

Simbolism politic – noţiunile de „stânga” şi „dreapta”

În România post-decembristă, în limbajul politicienilor a apărut o puternică seducţie a et­i­che­tării, prin folosirea unor cuvinte golite de conţinut şi prin atribuirea unei noi semnifi­ca­ţii infa­man­te. Aşa s-a pro­ce­dat şi cu noţiunile politice de „stânga” şi „dreapta”, sporind şi mai mult con­fu­zia din­tre cei doi ter­me­ni. Pentru a amenda o asemenea situaţie, am ales cea mai bu­­­nă şi mai com­pe­­tentă abor­da­re asupra politicului dintr-o perspectivă creştină, aceea a remarcabilului eseist şi autenti­c om de „dreapta”, dom­nul Răzvan Co­dres­cu*.

Mulţi politicieni români încearcă să inducă în opinia publică, ideea conform căreia no­ţi­u­nile de „stânga” şi „dreapta” ar fi perimate şi nefuncţionale sau că „dreapta” ar fi sursa tutu­ror relelor din societate. În realitate, pe scena politică europeană şi americană (implicit şi pe scena ro­mâ­neas­că) de astăzi, nu există o „dreaptă pro­priu-zisă”. Dar, putem constata că exis­­tă un tip special de „dreap­tă a stângii”, care face ca balanţa politică să fie puternic încli­na­tă spre stânga. De „dreapta”, se consideră unele grupări liberale pragmatice şi individualiste, care se află în opoziţie cu tendin­ţele protecţionist-populiste ale social-democraţiei şi cele ra­di­cal-co­­lec­tiviste ale comunismului.

Înţelesul clasic al celor două noţiuni s-ar putea traduce astăzi în termeni topografici, ast­fel: la dreapta scaunului prezidenţial din Parlament s-au aşezat conducătorii clerului şi marea nobilime (par­tidele conservatoare şi naţionaliste), iar la stânga s-au aşezat cei cu idei şi ini­ţi­a­tive reformiste (partidele aşa-zise progresiste).

Imaginea „dreptei” autentice de tip tradiţional, a fost diabolizată în mod tendenţios de „stân­ga”, reducând-o în mod abuziv la ex­tre­ma dreap­tă şi punându-i etichete stigmatizante de genul: na­zism, fascism şi legionarism. Alt­fel spus, „dreapta” este judecată exclusiv prin excesele ei, iar „stân­­­­ga” este judecată cât se poa­te de nuan­ţat, căutându-se chiar scuze pentru ororile comu­nis­mu­lui. „Stânga” are drep­tul la clemenţă şi rea­bi­li­tare, iar „dreapta”, nu.

Astfel, apare necesitatea unei redefiniri corecte a noţiunilor politice de „stânga” şi „dreap­ta”, care sunt perfect necesare şi operante şi astăzi, dar plecând de la reperele mora­le şi intelectuale ale tra­diţei creştine. Este important să remarcăm că cele două noţiuni de­sem­nea­ză atât orientări po­li­ti­ce, cât şi moduri divergente de raportare a umanului la existenţă.

Principalele caracteristici ale celor două orientări politice sunt următoarele:

§ STÂNGA este:

- o orientare politică antitradiţionalistă şi revoluţionară, care în­cear­că să obţină cu orice preţ şi cu orice mijloace un progres mecanic şi uniformizator;

- materialistă, promovând o cultură laică şi atee, înlocuind religia cu imperativul ideologic sau chiar economic şi reprezintă în toate formele ei posibile, negaţia tradiţiei şi a ordinii creştine;

- internaţionalistă sau cosmopolită (adică, este un amestec de concepţii şi idei);

- amorală, fiind convinsă că morala nu are de-a face cu politica, iar interesul este mai presus de onoare;

- idealistă şi ofensivă, prin excesul ei teoretizant şi prin transformarea abuzivă a unei idei sau mo­del mental în grilă a realităţii; a generat spiritul revoluţionar şi extremismul;

- imitativă şi procustiană, preluînd modele gata făcute, fără a le adapta specificului naţional;

- egalitaristă, înlocuind în viaţa socială, criteriul calitativ cu cel cantitativ, promovând uni­for­mi­­­zarea socială şi deschizând calea imposturii socio-profesionale şi a lichelismului „ori­entat”; de fapt, ea nu urmăreşte promovarea unei egalităţi reale, ci subminează şi marginalizează ierar­hiile reale şi adevăratele elite;

- populistă, discursul ei demagogic şi lozincard fiind marca iresponsabilităţii civice şi a lipsei de consideraţie faţă de popor. Ea caută numai să-l încânte, să-l linguşească şi să-i cucerească vo­turile;

- democratică şi republicană;

- interesată să aibă de-a face cu indivizi (adică, cultivă o viziune individualistă) care să o urme­ze şi pe care să-i poată manipula. Individualismul cultivat fără scrupule, are consecinţe nega­ti­ve atât la nivel individual, cât şi la nivel social, contribuind la disoluţia umanului şi la agonia naţiunilor.

§ DREAPTA AUTENTICĂ este:

- o orientare politică tradiţionalistă, fiind preocupată pentru conservarea vechilor valori euro­pe­­ne: creştine, naţionale, aristocratice şi monarhice; ea valorifică în mod creator ceea ce este esenţial şi via­bil, eradicând ceea ce este perimat şi stimulează un progres organic;

- principial spiritualistă, recunoscând primatul valorilor spirituale şi a culturii asupra civi­li­za­ţi­ei;

- morală, acceptând să se conformeze tradiţiei moral-religioase;

- naţionalistă, ca formă firească de păstrare şi de afirmare creatoare a fiinţei şi geniului naţional, de stimulare a personalităţii creatoare, a încrederii în propriile puteri şi a conştiinţei de sine a fie­că­rui neam;

- realistă deoarece îşi propune să respecte ordinea firească a lumii lui Dumnezeu şi năzuieşte o adaptare a doctrinelor şi strategiilor politice la ansamblul realităţilor obiective ale naţiunii; ea nu caută modele de import şi este singura capabilă să remedieze dezastrul moral, social şi eco­no­mic actual;

- apărătoarea ordinii ierarhice şi are o certă tendinţă spre elitism. Din respect şi răspundere faţă de popor, „dreapta” promovează o elită naţională (oamenii luminaţi, morali şi com­­petenţi), care este chemată să îndeplinească funcţia vechii aristrocraţii (casta „ce­lor mai buni”). Această elită îşi propune să se identifice moral cu poporul, ca slujitor loial şi mai ales ca des-cântător, exorcizator al poporului de rezidurile lui malefice;

- preocupată de transformarea democraţiei retorice într-o demofilie („iubirea de popor”) prac­ti­că, într-o comunitate omogenizată prin iubire şi prin dreptate, după modelul istoric al Bise­ri­cii.

- interesată să aibă de-a face cu persoane (adică, aduce o viziune personalistă). Ea construieşte omul, se vrea înţeleasă şi simte naţiunea ca pe o forţă creatoare într-o unitate de destin.

„Dreapta” autentică, realistă şi constructivă, fiind inexistentă pe scena politică românească de astăzi, este necesară reconstrucţia ei în forme credibile şi viabile, fără a reitera dreapta de ieri şi prin delimitarea de orice formă de extremism, altoindu-se pe noua problematică a lumii noastre.

* Sursa: Răzvan CODRESCU (2004). Cartea îndreptărilor. Bucureşti: Editura Christiana.

Răzvan CODRESCU (1997). Spiritul dreptei. Bucureşti: Editura Anastasia.

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)