A fost o vreme cand toti copii precoce erau considerati ca vor sfarsi ca Sidis ( un copil american de elita din Boston, despre care se spunea ca are un IQ de 300, vorbea fluent aproape 40 de limbi, corecta profesori de la Harvard la 11 ani; a sfarsit ca un functionar din propria sa dorinta pentru a se concentra asupra cercetarii sale departe de oameni – interjectia mea). Cel mai responsabil pentru schimbarea acestei convingeri a fost Lewis M. Terman.
Intre 1900 si 1920 a putut realiza un studiu pe aproape o suta de supradotati, si observatiile sale l-au convins ca multe din convingerile traditionale erau ceva mai mult decat superstitii. Pentru a confirma aceste observatii, el a obtinut un credit dela capitalul de stat in 1922, si l-a folosit pentru a cerceta o populatie de aproape un sfert de milion de copii, selectandu-i pe toti aceia cu un IQ mai mare de 140 pentru un tudiu ulterior. Acest grup a fost monitorizat in continuu inca de atunci.
Multe dintre convingerile anterioare despre supradotatii s-au dovedit intr-adevar a fi false. Supradotatii nu erau slabi sau bolnaviciosi, si desi incidenta miopiei este mare printre ei, sunt in general apreciati ca aratand mai bine decat contemporanii lor. Ei nu sunt tocilari.
Supradotatii sunt deseori perceputi ca indivizi solitari care tind sa manifeste un comportament bizar cand se confrunta cu diferite situatii. Cu toate acestea, daca cineva nu are capacitatea de a intelege ce se intampla in mintea unui supradotat, este foarte usor sa il respingi ca pe ceva grotesc. Mai multe detalii in urmatoarea editie a Revistei Excelenta.
Sursa: Kristof Lajos http://laji.wordpress.com/
No comments:
Post a Comment