Sunday, November 29, 2009

Opere Spiru Haret (volumele I-VI)

Am avut plăcuta ocazie de a participa în decursul zilei de ieri la o minunată lansare de carte, şi anume Operele lui Spiru Haret, primele şase volume. Au prezentat Ecaterina Andronescu, Mircea Maliţa, Nicolae Manolescu, Constantin Schifirneţ şi Remus Pricopie. Cele unsprezece volume din Operele lui Spiru C. Haret, publicate sub îngrijirea profesorului Constantin Schifirneţ, reprezintă un demers editorial de restaurare a memoriei culturale, sociale, educaţionale a culturii şi civilizaţiei româneşti moderne. Volumele VII-XI vor fi publicate pe parcursul anului 2010.
Speranţa mea este că prin publicarea operelor marelui academician, matematician, pedagog român de excepţie şi reformator al societăţii româneşti vom reuşi să îi ducem mai departe munca şi vom reclădi spaţiul românesc.
Felicitările mele şi întreaga mea admiraţie colectivului care a reuşit publicarea primei părţi a operelor unui mare român!

Sunday, November 15, 2009

Mecanismul Votului: cum se decid alegatorii într-o campanie prezidenţială

Pentru că ne aflăm în plină campanie electorală, mi-am adus aminte de o carte extrem de interesantă pe care am citit-o în studenţie: Mecanismul Votului: cum se decid alegatorii într-o campanie prezidenţială.

Un lucru care trebuie reţinut este acela că oamenii cu cel mai mare interes sunt liderii de opinie. Pe lângă faptul că sunt cel mai bine informaţi, ei au şi o extraordinară putere de influenţă a membrilor comunităţii al cărei lideri sunt. Liderii de opinie nu coincid cu oameni proeminenţi ai comunităţii din punct de vedere social, cu cei mai bogaţi sau cu liderii civici. Ei se găsesc în toate grupurile profesionale. În privinţa urmăririi comunicării politice, pe fiecare nivel de interes, liderii de opinie citesc şi ascultă materiale de campanie mult mai des decât restul cetăţenilor şi discută politică mult mai des decât alţii.


Dedicaţie pentru angajaţii de pretutindeni

Trebuie să ne transformăm locul de muncă într-o staţie de alimentare a creierelor, nu doar într-o pistă de curse. (Kjell Nordstrom & Jonas Ridderstrale, Funky Business)

Paul Evans: Nu va mai ganditi atat de mult la politicile de HR, ganditi-va mai mult la oameni!

Executivii nu ar trebui sa se gandeasca atat de mult cum sa atraga oameni buni care sa lucreze in departamentul de HR, este de parere Paul Evans, profesor de Organizational Behavior la INSEAD, Franta si director al centrului de resurse umane si dezvoltare organizationala al centrului Shell.

Sursa: http://www.zf.ro

Bătălia creierelor

Noul război rece este mai subtil - este bătălia dintre creiere. (Kjell Nordstrom & Jonas Ridderstrale, Funky Business)

In memoriam- Gheorghe Dinică

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)