Friday, June 11, 2010

Felicitări HR Club! O asociaţie profesională căreia i-aş oferi distincţia Summa Cum Laude

Am vrut să scriu aceasta postare încă de ieri seară, dar simţeam nevoia să îmi adun gândurile şi să le dau o anumită coerenţă. Am participat în decursul zilei de ieri, 10 iunie 2010, la un eveniment cu totul deosebit: Conferinţa de diseminare a proiectului "Parteneriat în sprijinul dezvoltării domeniului resurselor umane". Chiar dacă afară era tot mai cald, în sala New York a Hotelului Pullman efervescenţa ideilor şi plăcerea conversaţiei era de netăgăduit. Sala devenise neîncăpătoare, o mulţime de personalităţi ale domeniul HR din România, dar şi de peste hotare se întrezăreau la fiecare pas. Un discurs fulminant a fost cel al invitatului internaţional, marele profesor Maury Peiperl (Profesor de Leadership şi Strategic Change la IMD). O combinaţie superbă de charismă şi gândire multidisciplinară. Dacă ar fi să spun un singur cuvânt despre Maury aş spune "wow!"
S-au tras concluziile a 15 luni de muncă intensă în cadrul proiectului cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2010. Am fost impresionat de activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect: crearea unui centru online de resurse in domeniul RU, conferinţe şi seminare cu nume mari ale HR mondial (Paul Evans, Dave Ulrich, Geoff Armstrong), elaborarea Manualului de bune practici in RU, actualizarea legislaţiei muncii şi COR. Sunt câteva din cele mai importante aspecte.
Cunosc această asociaţie profesională încă de la începuturile sale şi pot spune ca sunt uimit şi plăcut impresionat de ceea ce am vazut ieri. O echipă de profesionişti adevăraţi care au muncit enorm si au realizat foarte multe. Felicitări sincere! Le meritaţi din plin. Am văzut evoluţia acestei asociaţii şi mi-e greu să îmi găsesc cuvintele pentru a o descrie. De la primii săi paşi timizi a ajuns să creeze "revoluţii", să dea direcţii, să ofere valoare HR-ului.
Aştept cu nerăbdare şi alte evenimente la fel de reuşite şi pline de frumos şi ingeniozitate. E atât de mare nevoie de oameni frumoşi în HR!

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)