Wednesday, January 12, 2011

CU ŞTIINŢA LA NOTAR. Cum sunt alungaţi din ţară tinerii cercetători valoroşi

Vom expune o anomalie tipic românescă: burse doctorale şi postdoctorale acordate tinerilor, cu declaraţii la notar, prin care un girant garantează cu propria-i casă calitatea cercetării şi studiilor viitoare!
Ce spunem mai jos e înca o dovadă a modului în care sunt trataţi tinerii care au potenţial de cercetare în ţara asta: sunt umiliţi şi trataţi cu dispreţ de personaje care, de fapt, nu au nimic în comun cu ştiinţa.


• În ce ţară UE sau în ce ţări civilizate contractele de bursă doctorală sau postdoctorală POSDRU (http://www.posdru.edu.ro/ ) sunt condiţionate, precum în România, de tot felul de declaraţii notariale, din care una trebuie să fie a unui girant? Acesta se obligă ca, în situaţia în care tânărul nu publică în doar doi ani două articole în reviste cotate ISI şi două articole în reviste cotate BDI, să returneze întreg cuantumul bursei, în caz contrar universitatea fiind indreptăţită să execute girantul.


Raspunsul e simplu: doar in Romania. Nu stim daca aceste conditii stranii din contractele de finantare pentru tinerii (post)doctoranzi sunt impuse de minister sau de alte personaje din universitati, care nu au nicio legatura cu modul in care se face cercetarea, dar prin ele sunt hartuiti tinerii de valoare. Daca incercam sa aflam, de la universitati, cine anume impune asa ceva ni se raspunde, sec: “Nu noi, ci organul intermediar”, fara sa fie numit acest organ, in caz ca exista. Contractual e semnat doar de conducerea universitatii si de nici un alt organ.


• In ce tara din lume se pune o presiune psihologica atat de formidabila pe un tanar aflat la inceput de drum in stiinta cu tipul acesta de contract conditionat de declaratii notariale? Daca nu publica x articole in cei 2-3 ani din timpul bursei (post)doctorate, universitatea, prin oficiul judic, vine si executa casa girantului (parintilor) in caz ca tanarul nu returneaza toti banii de bursa, bani din care a trebuit sa traiasca cu familia sa vreme de 3 ani.
Raspunsul e simplu: nicaieri in lume, doar in Romania. Sa exemplificam.
In toamna lui 2010, contractul de burse postdoctorale (posdru) semnat de tineri cu Universitatea din Bucuresti conditiona acordarea bursei de depunerea a doua declaratii notariale unice in lume, din care una a girantului. Tot prin contract acestor tineri li se impunea sa publice, in doi ani, 2 articole stiintifice in reviste cotate ISI si 2 articole stiintifice recenzate BDI.
Mai mult: acesti tineri postdoctoranzi nu sunt toti angajati ai universitatii cu contract pe perioada determianta (asa cum prevede noua lege a educatiei) si nu le sunt platite de catre angajator contributiile sociale, asigurarile de sanatate etc.
Aspectul si mai straniu: acest tip de conditii difera de la universitate la universitate. La alte univeristati decat UB, din provincie, li se impune tinerilor postdoctranzi (posdru) doar un singur articol stiintific publicat in BDI in conditiile in care sunt finantati cu aceeasi suma (fiind vorba de acelasi program gestionat de minister).
E prea mult. Nu putem face stiinta cu declaratii la notar! S-a ajuns prea departe cu incompetenta si hartuirea birocratica. Nu poti pune presiune pe un tinar in acest mod total meschin mai ales cand rata de succes in stiinta pentru tinerii la inceput de cariera este de sub 50% la nivel mondial. Cineva trebuie sa spuna STOP!

Solicitam ministrului educatiei sa verifice si sa ia o pozitie publica iar ministerul sa ceara oficial interzicerea unor astfel de contracte.
Asemenea clauze nu exista in nicio universitate din lumea civilizata, ci sunt rodul mintii unor birocrati care nu pricep nimic din felul in care se face cercetarea stiintifica.

Comitetul Director EDU CER

Presedinte, Prof. Stefan VLASTON
Tel. 0722.802.165

Autor: Prof. Ştefan VLASTON

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/clubul-presei-transatlantice/view/cu-StiinTa-la-notar-cum-sunt-alungati-din-tara-tinerii-cercetatori-valorosi

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)