Wednesday, January 19, 2011

Decalogul recrutorului

Ioana ne-a intrebat:

Vorbim adesea despre ce ar trebui sau nu sa faca un candidat in cadrul unui interviu, cum ar trebui sa se comporte, ce tinuta sa adopte, cum sa dea mana si sa salute recrutorul, si asa mai departe. Intorcand un pic oglinda, din prisma faptului ca si recutorul este, la randul sau, evaluat de catre candidat, cum ar trebui sa se comporte acesta din urma in timpul si dupa un interviu in relatia cu candidatul? Ce ar trebui sa faca, ce intrebari sa nu puna, cum ar trebui sa reactioneze fata de raspunsurile candidatului, ce feedback sa ofere si cand, si asa mai departe?

Noi ii raspundem:

Daca ar exista posibilitatea de a pune la punct un cod strict de conduita pentru recrutori, de respectarea caruia sa depinda dreptul de a profesa, noi am fi cu siguranta printre cei mai vehementi sustinatori.

In afara se vorbeste din ce in ce mai mult despre experienta candidatului si despre impactul major pe care aceasta poate sa il aiba asupra brandului de angajator si, pe termen lung, asupra sanatatii organizatiei. La noi insa, pentru ca nu am ajuns inca la etapa in care ideea de imagine si reputatie sa ne dea suficiente batai de cap, experientele prin care trec candidatii in interviuri mai penduleaza inca nepermis de mult intre zona hilarului si a sinistrului.

Ca orice meserie, si cea de recrutor se invata. Experienta se dezvolta in timp si are nevoie pentru a se cristaliza atat de practicaintensiva, cat si de cateva kilograme de bun simt. Si asta pentru ca vorbim de o meserie care presupune un contact aproape permanent si nemijlocit cu oamenii, de calitatea si eficienta comunicarii cu ei depinzand atingerea sau ratarea obiectivelor de performanta in recrutare (si, evident, in HR).

Iata, deci, o incercare de Decalog al recrutorului care cauta sa arunce inca o lumina asupra nevoii de a porni in orice proces de recrutare de la o realitate simpla dar cu impact major: aceea ca si candidatii sunt oameni.

1. Practica respectul in orice situatie. Trateaza-l pe candidatul cu care vorbesti (la interviul telefonic sau fata in fata) cu respectul cu care ai vrea sa fii tratat(a) daca ai fi in locul lui/ei. Asta presupune sa nu intarzii, sa anunti din vreme daca interviul nu mai poate avea loc sau incepe cu o intarziere, sa iti ceri scuze pentru orice evenimente neprevazute, sa te asiguri ca si celelalte persoane cu care intra in contact il/o trateaza cu respectul cuvenit.

2. Oglindeste comportamentul pe care vrei sa il primesti. Codul de conduita al interviului nu este unilateral. Daca te astepti de la candidat sa aiba un anumit aspect (de la imbracaminte, la igiena etc), aceleasi asteptari sunt valabile si in ceea ce te priveste.

3. Toti suntem unici, dar egali. Nu te pozitiona superior doar pentru ca cel din fata ta a venit sa fie “evaluat”. La masa interviului stau de vorba doua parti interesate si, daca vrei cu orice pret sa privesti interviul ca pe un schimb comercial, il poti vedea ca pe o relatie intre doi cumparatori mai degraba decat ca pe una intre un cumparator (angajatorul) si un vanzator (candidatul). Si angajatorul are “lucruri de vandut” pe care un candidat poate decide sa le “cumpere sau nu”.

4. Controleaza-ti limbajul verbal si non-verbal. Stim, fluxul emotional al interviului nu curge intr-un singur sens, dar tocmai din acest motiv este important pentru tine, ca recrutor, sa iti stapanestireactiile si sa iti controlezi limbajul. Limbajul comunicarii ar trebui sa fie acela al firescului si bunului simt, fara atacuri la persoana (indiferent de “stimulii” pe care ti-o ofera candidatul) si cu un vocabular adecvat mediului de business.

5. Interviul este o discutie, nu un interogatoriu. Candidatul aredreptul sa puna intrebari si sa afle informatii despre companie si job. Daca preferi ca aceste intrebari sa fie concentrate la finalul discutiei, poti mentiona acest lucru de la inceput, in etapa in care stabilesti obiectivul intalnirii si etapele mari pe care le veti parcurge impreuna.

6. Interviul trebuie sa proiecteze performanta in job. Rezuma-te sa pui intrebari ale caror raspunsuri sunt relevante pentru performanta in postul pentru care se deruleaza procesul de recrutare. Curiozitatile personale legate de aspecte precum: intentia de a face sau nu copii, nevoia sau dorinta de a gasi un partener de viata, numarul de ore petrecute in cluburi etc nu-si au rostul in economia unui proces de evaluare.

7. Acorda fiecarui candidat sanse egale. Ne luptam cu totii cu reactii chimice pe care nu ni le putem explica. Dar atata vreme cat le constientizam, erorile in evalure sunt mai usor de controlat.

8. Tine-ti mintea treaza. Pregateste-te din vreme pentru a putea raspunde intrebarilor pe care este posibil sa ti le puna un candidat. Chiar daca responsabilitatile tale sunt limitate la aria HR-ului si nu poti da detalii semnificative despre specificitati ale postului si proceduri de lucru, nu strica sa incerci sa intelegi cat mai bine (inainte de a intra in interviu) motivul pentru care exista pozitia pe care trebuie sa o completezi in organizatie, care sunt activitatile zilnice pe care le are cineva de indeplinit daca ocupa acest post, care sunt obiectivele de performanta pe care le va avea de atins intr-un anumit interval de timp si la ce provocari se poate astepta (atat interne cat si externe).

9. Respecta procedura de recrutare, dar explica-i candidatul motivul pentru care trebuie parcurs fiecare pas in parte. Daca in afara de interviu trebuie sa completeze un test de personalitate sau de orice alta natura, nu te rezuma la explicatia: “asa facem noi”. Este de asteptat ca orice instrument de evaluare sa aiba o anumita pondere in procesul de luare a deciziei finale si e firesc ca cel care trebuie sa completeze un test sa inteleaga care este aceasta si sa fie informat cu privire la rezultatele testului completat.

10. Tine-te de cuvant. Explica-i candidatului care sunt etapeleurmatoare ale procesului de recrutare, cand se poate se astepta sa primeasca un raspuns, de la cine si sub ce forma si… Nu uita sa faci ce ai promis! Exista modalitati multiple de a-ti aduce aminte cand si ce feedback trebuie sa oferi unui candidat. Nu exista nicio scuza care sa explice absenta acestui raspuns, indiferent daca vorbim de unul pozitiv sau negativ.

Sursa: http://www.portalhr.ro/decalogul-recrutorului/

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)