Saturday, February 19, 2011

„Rugăciunea“ lui Brâncuşi, la lumină

Comunitatea ortodoxă română din Paris, grupată în jurul Catedralei mitropolitane "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail", face demersuri pentru ca statuia "Rugăciune" a marelui sculptor Constantin Brâncuşi să fie aşezată în faţa catedralei româneşti din capitala Franţei.

Aflată în acest moment într-una din staţiile de metrou ale Parisului, lucrarea "Rugăciune" realizată de Brâncuşi a fost amplasată în urmă cu zece ani la trei niveluri sub pământ, în staţia de metrou "Madeleine" din Paris.

În acest sens, părintele Constantin Târziu, parohul comunităţii "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail", a făcut demersuri pentru scoaterea statuii din subteran şi aşezarea ei într-un loc cuvenit.

În acest sens s-a făcut apel la diferite autorităţi, parlamentari ai României, reprezentanţi ai Ambasadei României în Franţa şi diferite alte persoane, pentru a se uni şi a pune în lumină aşa cum se cuvine opera marelui artist român.

Operă scoasă la lumină după 10 ani de întuneric

"Împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care s-a implicat şi se implică foarte mult, cu Liga pentru unitatea românilor de pretutindeni, a domnului profesor doctor Victor Crăciun, domnul senator Avram Crăciun, domnul Dumitru Preda de la Ambasada Română, vrem să o scoatem anul acesta, în al zecelea an de când a fost pusă sub pământ, şi să o punem în faţa bisericii, pe un soclu de marmură. Este o operă mondială, o sculptură în bronz realizată în 1907, expusă la Paris în 1910 de Brâncuşi. Apoi, intenţionăm să invităm din nou pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să vină la Paris, pentru a fi în mijlocul nostru împreună cu mitropolitul nostru, Înalt Preasfinţitul Părinte Iosif", ne-a declarat părintele Constantin Târziu de la Catedrala mitropolitană "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail" din Paris.

Sursa:

http://www.ziarullumina.ro/articole;1520;1;52493;0;Rugaciunea-lui-Brancusi-la-lumina.html

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)