Friday, June 24, 2011

IOAN, capătul proorocilor

Ioan era ultima solie pe care a trimis-o Dumnezeu lui Israel. El avea misiunea să ara­te pe Mesia - Iisus - şi să-I netezească înainte calea, spre inima lui Israel. Cum Ioan era „în du­hul şi puterea lui Ilie”, - cel mai mânios prooroc - se înţelege dintr-o dată şi as­pri­mea lui săl­ba­tecă asupra păcatelor.

„Dumnezeu nu trimite soli pentru a linguşi pe păcătoşi, - soli de pace, ca să legene pe oa­menii răi într-o siguranţă de pace cu Dumnezeu. El pune poveri grele pe conştiinţa făcă­to­ru­lui de rele şi-i străpunge sufletul cu săgeţile remuşcărilor. Trimişii lui Dumnezeu aduc la cu­noş­tinţa păcătoşilor judecăţile Lui îngrozitoare, ca să adâncească simţul stării lor nevoiaşe, ca să le scoată din adâncul inimii strigătul: «Ce să facem ca să ne mântuim?» Atunci, mâna care ţi-a umilit fruntea până în ţărână, ridică pe cel pocăit; glasul care a mustrat păcatul şi a fă­cut de ruşine îngâmfarea şi ambiţia, întreabă cu cea mai duioasă iubire: «Ce doreşti să fac pentru tine?»” (White).

Ura împotriva Romei mocnea la culme.

În pustia Iordanului, Ioan striga răspicat şi plin de nădejde: „Pocăiţi-vă căci s-a apro­piat împărăţia Cerurilor!” „S-a apropiat”; - până aci proo­rocii o prevesteau ca pe-un fapt al vii­­­to­ru­lui îndepărtat; acum împărăţia mesianică era înaintea porţilor.

Ioan denunţa corupţia na­ţi­o­na­lă de la talpă până la coroană, înştiinţările solemne de la Dumnezeu i-au alarmat pe toţi.

Mulţimile veneau să-şi mărturisească păcatele şi să se boteze de la Ioan. Printre gloate se strecurau şi mulţi cărturari şi farisei, care nu voiau să piardă prilejul de-a se arăta, tot ei, în fa­ţa mulţimilor, ca oamenii cei mai sfinţi. Tainele lor vinovate nu rămâneau ascunse de ochii lui Ioan. Duhul lui Dumnezeu îi descoperea proorocului că aceştia-s oportunişti. Făceau pe pri­­e­tenii, ca să-şi asigure demnităţi când va veni Mesia.

Pui de vipere!” „Ce credeţi, că scăpaţi de urgia viitoare?N-aveţi scăpare fără roa­de de po­căinţă! Avraam nu vă va putea scăpa, fiindcă faptele voastre nu sunt faptele lui Avraam. Acum se­curea stă la rădăcina pomilor netrebnici şi focul aşteaptă alăturea. Valoarea unui pom o hotărăsc roa­dele, nu numele ce-1 poartă. Mărturisirea credinţei fără îndrep­ta­­rea vie­ţii, n-are nici o valoare. Pentru păcat, Dumnezeu este foc. Deci, sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot. Şi cum era multă viţă sălbatecă, mulţi pomi pădureţi şi foarte multă plea­vă în Israel, mulţi începeau să simtă focul lui Dumnezeu arzându-i. Într-unii se aprindea focul po­căinţei; într-alţii focul mâniei şi al fărădelegii. Irod, ars de mustrarea pro­o­ro­cu­lui, făcea par­te dintre cei din urmă.

Prislop, 12.01.1950

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 326-327

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)