Tuesday, June 21, 2011

Porunca desăvârşirii

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm acelaşi păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa. În­frun­tăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil.

Desăvârşirea şi iubirea de vrăjmaşi nu sunt nici măcar sfaturi evanghelice; sunt po­runci. Prin urmare cu împlinirea sau neîmplinirea lor, stăm sau cădem din creştinism.

Să nu descurajeze nimeni; fiecare are măsura sa, pe care trebuie să o ajungă. Pe ce cu­noaş­tem aceasta? - Pe cele ce ni se întâmplă; pe cele ce ne vin fiecăruia să le trecem, ţinând sea­­mă de aceste două porunci. Providenţa conlucră cu noi pentru desăvârşirea noastră: prin toate împrejurările grele, din care nu putem ieşi teferi decât lepădându-ne de noi înşine, du­când o cruce în fiecare zi şi îmbiaţi cu protivnici, plini de ură, capabili să ne şi dezlege de via­ţa aceasta.

Dacă nu înţelegem ţeserea Providenţei, care urmăreşte desăvârşirea noastră, prin tot fe­lul de încercări inevitabile, atunci cădem în părerea că desăvârşirea noastră trebuie să ne-o fa­cem noi, ceea ce e o trufie fără seamăn. încremenim desăvârşirea într-o problemă.

Cât suntem de departe de iubirea de vrăjmaşi, şi zarea desăvârşirii cât e de departe, ne stă probă faptul că aproape în fiecare casă trăiesc laolaltă oameni care nu se înţeleg.

Dar să ne întoarcem la noi: abia se mai propovăduieşte iubirea de oameni! Ar trebui să devenim întâi oameni!

Nu-i vorbă - trebuie să înţelegeţi şi aceasta - că din toate suferinţele care turbură fu­rios viaţa omenească, cea mai mare este ura, duşmănia şi răzbunarea: unul şi acelaşi di­avol: boarea iadului între oameni.

O, tu ură, care vii din iad şi faci şi lumea iad !...

Sigur că a propovădui iubirea de vrăjmaşi între asemenea condiţii de iad, însemnează să o păţeşti la sigur. Astăzi se înţelege lucrul acesta cel mai bine. Dar când mai şi trăieşti iubirea de vrăjmaşi, iubirea care nu face deosebirea între oameni, asemenea lui Dumnezeu, care trimi­te ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, riscurile sunt ultime: crucea te aşteaptă.

Să nu se creadă că în lumea aceasta poţi crede în desăvârşire nepedepsit! Iar Iisus se ruga pentru ucigaşii Săi...

Aceasta n-o pot face decât oamenii hotărâţi să sfârşească pe o cruce. Ce facem? Fricoşii - scrie - că nu intră în împărăţia lui Dumnezeu. Deci porunca aceasta, a iubirii de vrăjmaşi şi a desăvârşirii, chiar şi Dumnezeu a plătit-o cu viaţa.

Deci până nu ne cheamă Dumnezeu, trimiţându-ne El împrejurările care să ne dezlege şi de frică şi de îndrăzneala trufiei, curajul nostru ar semăna mai mult a păcat decât a virtute. Ar fi sinucidere şi nu jertfă a iubirii.

E aci o cumpănă rezemată pe conştiinţă: noi suntem şi din lumea aceasta, desăvârşirea nu-i din lumea aceasta. Porunca desăvârşirii ne cere, pur şi simplu, strămutarea - încă în lume fiind - în împărăţia din care ne-a venit desăvârşirea, îmbrăcată concret, într-un Om-Dumnezeu, în Iisus Hristos.

Iisus a trezit în noi îndemnul desăvârşirii, îndemn întărit profund în însăşi natura creş­ti­nismului, dar prin condiţia umană ni se refuză. Suntem hotărât îndemnaţi spre şi hotărât opriţi de la. Ce rost are aşezarea noastră între pintenii acestui imperativ şi frânele acestui refuz e greu de spus.

Când tensiunea acestei cumpene de conştiinţă va aduna destulă energie, Providenţa va aduce dezlegările...

A încercat omul toate: bogăţia, puterea, ştiinţa, păcatul, dar fericit nu 1-a făcut nici­una! Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii. Aceea pe care ni­me­ni n-a facut-o, sau pe care puţini au încercat-o, doar clipe ale vieţii lor. Cea mai cu­te­ză­toa­re, cea mai protivnică pornirilor din noi; dar singura care se poate ţine de ceea ce făgă­du­­ieş­te!” (Papini)

Iată de ce crucea e o taină, şi se dezleagă numai celor ce o iubesc. Aceştia sunt „fiii Celui Preaînalt”.

Prislop 02.X.1949

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 126-128

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)