TÂNĂRUL BOGAT (I)

Un tânăr frământat de întrebări; de cea mai mare întrebare: ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică? Auzise de „Proorocul”, Se apropie de Mântuitorul cu cuviinţă, ca unul ce era de neam bun:

- „Invăţătorule bune, ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică?” Mântuitorul îi în­tre­ru­pe în­trebarea: „Ce mă numeşti «bun» - singur Dumnezeu e bun”. - Ca şi când ar fi vrut să-l co­­rec­teze de mai înainte în părerea ce-o avea tânărul despre bunătate sau chiar despre bu­nă­ta­tea sa. (Sunt oameni care se bat în piept că-s cinstiţi. Aşa o fi; dar să nu creadă că cinstea e nu­mai atâta câtă o au ei. Cinstea şi bunătatea câtă o avem noi e o măsură prea mică faţă de mă­ri­mea ei adevărată, cum sunt acestea numai la Dumnezeu). Iată cum îl ridică dintr-o dată la o în­ţe­le­ge­re mai adevărată despre bunătate. Mântuitorul ştia sigur că tânărul nu-L cunoaşte, ci-L so­co­teşte numai ca pre un Prooroc în Israel.

- „Ştii poruncile Legii?” (Şi i le spune Mântuitorul pe scurt: să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi şi celelalte; începe cu porunca ce l-ar primejdui mai mult - tânăr fiind). Deci dacă vrei să intri în viaţă, ţine poruncile. Tânărul „voind să se îndrepteze” - unii din părinţi spun: vrând să se laude înaintea Mântuitorului, mărturiseşte că toate acestea le-a păzit din tinereţele sale. E de crezut; familiile alese păzesc poruncile legii. Totuşi tânărul acesta, deşi împlinise poruncile, stăruia în el nemulţumirea cu sine însuşi şi cu omeneasca sa bunătate.

- „Vrei să fii desăvârşit? Mergi vinde-ţi averile tale şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer, şi vino urmează-Mi Mie”.

La nimeni până aci n-a cerut Iisus să-şi vândă averile! Tânărul voia mai mult decât in­tra­rea în viaţă, de pe urma împlinirii poruncilor.

„Vrei să fii desăvârşit?” - împlineşte sfaturile!

Pe cuvântul acesta se întemeiază călugăria!

Deci iată ce făgăduinţă dau călugării: că împlinesc mai mult decât poruncile; se fă­gă­du­iesc să împlinească sfaturile: al sărăciei, al vieţuirii curate şi al urmării Mântuitorului, ascul­tă­to­ri fă­cân­du-se lui Dumnezeu şi povăţuitorilor lor.

Aci tânărul, luat oarecum pe neaşteptate, nu şi-a dat seama Cine îl cheamă şi la ce îl chea­mă. N-a adâncit răspunsul Mântuitorului şi a plecat întristat.

Mântuitorul, dând din cap, a văzut că era lipit cu inima de bogăţie şi n-a cugetat destul de adânc. Şi a zis ucenicilor cuvântul acesta: „Cât de anevoie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dum­ne­zeu”, - gândindu-se la ispitele şi primejdiile bogăţiei. Atunci au zis ucenicii:

„Doa­m­ne, dar cine poate să se mântuiască?” Era credinţa la cei vechi că bogaţii se pot mântui mai uşor, ca unii ce au miei şi boi şi pot aduce jertfe, pe când cei săraci n-au de unde aduce jertfe.

„Ceea ce la oameni e cu neputinţă, e cu putinţă la Dumnezeu!” Jertfele oamenilor nu pot să-i mântuiască, ci numai jertfa de pe Cruce a Mântuitorului ne este dată spre mân­tuire.

Înţelesul bogăţiei:

Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mân­tu­ieş­te, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar des­fă­cut cu inima de bo­găţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osânda ta.

Iată împăraţi care s-au mântuit: Sfântul împărat Constantin şi maica sa, Elena; împă­ră­teasa Irina; Sfântul Ioan Gură de Aur era de neam înalt şi având bogăţie; Sfântul Vasile avea bo­­­găţie, dar avea inima dezlipită de ea şi trăia ca şi cum n-ar fi avut-o. Sfântul Vasile a în­te­me­­­iat din averea sa primul spital.

Maica Domnului nu era o cerşetoare. Sfântul Marcu avea case în Ierusalim. Pescarii aveau oameni angajaţi.

Mai departe ştim din predanie despre tânărul acela, că după Răstignirea Mântuitorului şi după înviere, dovedindu-şi dumnezeirea Sa. După înălţare şi după Pogorârea Duhului Sfânt, a au­­zit şi el despre toate acestea şi abia atunci şi-a dat seama cine era Cel cu care vorbise el şi nu L-a înţeles. Iar când a văzut uciderea lui Ştefan şi liniştea lui cerească. Precum şi pro­po­ve­du­­irea pe faţă şi fară nici o frică a Apostolilor, a venit acasă şi s-a mărturisit creştin, lepă­dân­du-se de toate, aşa cum îl sfătuise Iisus.

Sâmbăta, 25.XI.1946 Rezumat după omilia I.P.S. Mitropolit Nicolae Bălan

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma. pp.9-11