Mărgăritare duhovniceşti. Despre familie şi necazuri

Familia

Pentru reuşita în căsătorie trebuie ceva mai mult decât să găseşti persoana potrivită. Trebuie să fii şi tu persoana potrivită.

Dacă cineva ar putea să-i înveţe pe bărbaţi cum să asculte şi pe fe­mei cum să vorbească, am avea astăzi multe familii fericite.

Soţii să se iubească, să fie supuşi unul altuia, bărbatul să se sfă­tu­ias­că cu femeia, să nu facă fiecare de capul lui. Acest lucru este cel care menţine viaţa de cuplu, femeia să fie în înţelegere cu bărbatul ei.

În vechime cuplul trebuia să aibă un motiv serios să se despartă. Astăzi caută un motiv serios ca să nu se despartă.

Astăzi femeilor nu le vine deloc greu să se poarte ca bărbaţii. Le este dificil doar să se poarte ca stăpânii.

Nu înţepeniţi în faţa televizorului, nu uitaţi că butonul nu se folo­seş­te doar ca să-l des­chi­de­ţi, ci şi să-l închideţi.

Necazurile

Acolo unde este multă nenorocire se găsesc mulţi paraziţi spirituali.

Păstrarea unui bun cere aceleaşi strădanii cu cele pe care le-ai de­pus ca să-l dobândeşti. Ca să fii liber, fără necazuri şi griji, trebuie să în­veţi să fii sărac.

„În lume necazuri veţi avea, dar nu îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33)

Un om duhovnicesc nu are necazuri. Când dragostea creşte şi inima arde de dragoste dumnezeiască, necazul nu poate să stea mult. Iubirea cea mare faţă de Hristos biruieşte ostenelile şi necazurile pe care ni le provoacă oamenii.

Boala, beteşugul, înjurăturile sunt binecuvântări pentru omul care a prins sensul cel mai adânc al vieţii. Prin necazurile prin care trece, omul îşi plăteşte păcatele şi îşi adună plată cerească.

Dacă doreşti să câştigi Împărăţia Cerurilor, să preferi necazurile, pentru că cel care nu pătimeşte nu intră, deoarece strâmtă este poarta.

Necazurile sunt o şcoală unde marile virtuţi se dobândesc lesne.

Greutatea necazurilor pe care le răbdăm pentru Hristos nu înseam­nă nimic altceva decât greutatea slavei care ne aşteaptă.

Dumnezeu îngăduie necazurile ca să ne apropiem de El cu rugăciu­ni­le şi cu smerenia, ca să nu păţim ceea ce a păţit Satan. „Căci soco­tesc că patimile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va des­coperi”. (Romani 8, 18)

Aşa cum aurul este încercat în cuptorul de foc, la fel sunt încercaţi şi robii aleşi ai lui Dumnezeu prin necazuri.

Să nu fugi de necazuri şi de strâmtori, pentru că prin acestea Îl aflaţi pe Dumnezeu. Fără necazuri nu putem să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 143-144, 116-117